e despre una despre alta

marți, 17 iunie 2014

Apa sau pamant?

E vară. De ceva vreme. E şi vremea concediilor. Tot românul muncitor şi strângăreţ îşi face acum planul de vacanţă. Unde mergem vara asta în concediu? Locuri frumoase sunt destule în ţara asta. Şi mai multe peste hotare. E o decizie destul de grea. Majoritatea aleg o locaţie unde se poate face baie, dar şi aşa e greu să alegi. Pentru că ai de unde. La mare? La marea noastră sau la marea lor? La o cabană pe malul unui rau(sau lac) de munte? În delta?
La marea noastră
E marea noastră. O ştim de când eram mici. Ştim de la început cum stă treaba. Suntem pregătiţi pentru aproape toate surprizele. Preţurile le cam ştim, deci ştim şi care trebuie să fie bugetul. Toate bune şi frumoase, dar ai ales litoralul din alte motive. Mergi acolo pentru a te bronza, pentru a face poze cu maimuţa şi cămila pe plajă şi, cel mai important, pentru a face baie. Şi nu poţi. De ce? Pai ţărmul nostru e invadat (nu tot timpul, doar în sezonul estival) de alge. Şi atunci ce poţi să faci?
Parc + Apă = LOVE
Dacă tot eşti la mare, şi nu poţi să faci baie in mare, te duci la un „aqua parc”. Mai dai ceva bani şi ai parte de mult dorita baie. E bine, e curat, puţin cam scump, dar poţi să-ţi faci poze cum „cazi” în piscină. Te întinzi la soare şi-ţi dai seama că mai erau câteva opţiuni pentru concediul ăsta.
Apă rece de izvor
Mergem la munte! Cum la care munte? La munte, acolo unde mergem iarna să schiem! Şi acolo unde facem baie? Cum unde baie? În lac, în râu sau în piscină(mai nou). Sus la munte e linişte, nu te trezeşte din somnul de amiază fotograful cu maimuţa, nu sunt alge(şi dacă sunt, sunt la locul lor, sub apă) şi e mai linişte. Şi e mai ieftin. Sună bine? Sună! Şi totuşi, există Vara, la mare! Sau la munte! un inconvenient! E rece apa! Rece tare! Dar te poţi bronza. Şi doar se ştie că bronzul de la munte e mai sănătos şi ţine mai mult.
La marea lor
Putem să mergem la marea(oceanul) lor. Numai bugetul ne condiţionează la care mare(ocean) să mergem. Cel mai aproape ar fi Bulgaria. Sau poate ceva mai exotic? Tailanda sau Australia? Nu prea mai contează. Litoralul lor e mai curat, marea(oceanul) mai limpede, nisipul mai fin. S-ar putea, totuşi, să-ţi lipsească vacarmul fotografului cu maimuţa şi cămila sau, dacă eşti mai masochist, senzaţia de îngheţ a izvorului de munte. Şi dacă asta nu te supără, mai ai de trecut doar un obstacol. Cel lingvistic. La marea noastră, dacă „te face” careva, pricepi şi tu ceva. La marea lor e mai greu.
Delta noastră cea de toate zilele
Poţi fi exotic şi la noi. Sigur ai studiat la şcoală despre Delta Dunării. Ai văzut şi poze. Doar că n-ai fost niciodată acolo. Poate ar trebui. De văzut ai ce vedea, de bronzat şi făcut baie, nici nu mai vorbesc. Dacă te pricepi, poţi să pescuieşti(dar e foarte probabil să fi admonestat de consoartă). E paradisul pe pământ. Şi nu prea ai ocazia să vezi aşa ceva prin alte părţi.
Da, da! Mergem la Spa!
Dacă avem piele prea fină pentru a ne expune apei nepurificate(mare, lac râu, ştrand) şi razelor de soare prea dăunătoare între orele 11 şi 18, putem alege să mergem la spa. Te vei simţi ca un rege. Piscină, jacuzzi, masaj de relaxare, saună, solar. Tot ce-şi doreşte sufleţelul. Pentru tot acest răsfăţ va trebui să scoţi din buzunar o sumă considerabilă.
Sare. De mare. Sau de lac
O altă opţiune, care îmbină utilul cu plăcutul, ar fi lacurile sărate de la Ocna Sibiului(sau celălalte ocne din ţara asta). Şi cum sănătatea e foarte importantă, de ce să nu alegi să mergi la lacuri? Mai sunt şi beneficiile nămolului. De când erai mic bunica îţi spunea că face bine la oase. Şi e adevărat. Doar că miroase puţin şi durează cam 3-4 zile până reuşeşti să îl înlături complet. În rest e bine. Mici, bere, chioşcuri la care se vând cele mai ciudate produse „tradiţionale”. E drept că nu îl ai pe fotograful cu maimuţa şi cămila, dar îi ai alături pe bunica cea miloasă şi nepotul neastâmparat. Dezvoltă cam acelaşi număr de decibeli, şi nici nu cere bani dacă îi faci poză.
Aşadar, dragii mei, avem de toate pentru toţi: munte, mare, apa, soare. De la mic la mare, de la bogat la sărac. Ori unde a-ţi merge o să aveţi parte şi de bune, şi de rele. Tot ce contează până la urmă e să vă placă vouă. Aveţi grijă de voi şi, vorba medicului, nu vă expuneţi razelor soarelui între 11 şi 18. Să auzim de bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu